luni, 21 martie 2011

Learn to cook as a student





Asociatia Amicus Bucuresti. Seminarul "Gateste studenteste"
Se spune că studenții ar putea să găsească noi metode bune și moderne de gătit, nu numai datorită tehnicilor avansate în acest domeniu, dar și a managementului inovării ce ține de gastronomie. De aceea, aplicarea acestor metode, ar putea facilita pregătirea hranei într-un mod nou, simplu, sănătos, și frumos.
Iată câteva materiale surprinse la prima din cele trei întâlniri..





Învată să gătesti rapid, gustos si sănătos participând la clubul de bucatărie care se va desfășura în fiecare duminică de la ora 17.00, în perioada 20 martie-3 aprilie
Întâlnirile sunt organizate de către Asociația Studențească AMiCUS  Bucuresti, iar in cadrul acestora veți avea ocazia să participați la un scurt seminar privind tema unei alimentații cât mai sănătoase, să urmariți prepararea anumitor rețete, dar și să gustați din acestea.
Cursurile sunt gratuite. Înscrierea se face la numerele de telefon: 0765466379, 0767143576 sau pe mail la amicusb@yahoo.comÎntâlnirile vor avea loc pe strada Lucăcești, nr. 32, sector 6, București.
                 
                                                            Vă așteptăm  cu drag și cu poftă mare!








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu